Noaptea Agenţiilor cu The Public Advisors şi Pygmalion

Aseară a avut loc mult aşteptatul eveniment, Noaptea Agenţiilor organizat de The Institute şi de pe listă nu aveam cum să lipsim. Am vrut să le arătăm vizitatorilor o parte din lumea noastră, din activitatea şi din clienţii noştri.

Am avut parte de oameni frumoşi de peste tot, de o atmosferă plăcută şi de muuulte bunătăţi, astfel că, petrecerea a ţinut până târziu. Programul a fost bine stabilit, având ocazia să experimentăm diverse chestii. Până la ora 23:00 am putut vizita cele 3 muzee din clădirea sediului nostru, casa memorială a lui Liviu Rebreanu, Ion Minulescu şi Ion Pillat ca să adăugăm petrecerii şi un strop de cultură.

O altă atracţie a serii a fost citirea în cărţi de tarot făcută de Poliana de la Incubator107, o adevărată maestră a astrologiei. Între cultură, tarot, s-a strecurat şi muzica, tocmai bună pentru atmosfera de aseară. La petrecerea noastră au fost prezenţi şi câţiva dintre clienţii noştri care ne-au adus câte ceva bun, de care ne-am bucurat mult. Gabriel Bespoke a venit cu nişte minunăţii de cămăşi care au putut fi admirate lângă spider-ul nostru cu The Public Advisors, Bunătăria ne-a adus platouri delicioase cu muffins care mai de care mai colorate şi mai apetisante, Sucita Goodies a venit cu nişte decoraţiuni de-a dreptul adorabile, Atelierul Emanuel’s Bow Ties a împărţit papioane peste tot, iar Anca Poteraşu Gallery ne-a oferit un tablou superb pictat de Adriana Jebeleanu, intitulat One Golden Bomb, din anul 2005.

S-au făcut sute de poze atât cu spider-ul nostru, o altă atracţie a serii, cât şi toată lumea, cu toată lumea, am avut parte de poze nebune de la Lomography şi ne-am simţit ca vedetele de cinema în lumina blitzurilor:). Mâncărica aleasă de la Divan, shoturi şi muuuultă bere Grolsch, ne-au făcut să ne dorim Noaptea Agenţiilor cel puţin o dată pe săptămână, să ne rupem puţin din cotidian.

Publicat în The Public Advisors  |  » Lasă un comentariu

Experienta mea la PR&AD Fair

Vineri a fost ultima zi a PR & AD Fair, singurul târg dedicat internshipurilor şi joburilor în relaţii publice şi publicitate.

Am fost şi noi prezenţi joi şi vineri şi am avut o mulţime de surprize. Joi am pregătit un workshop-ul “Your first PR campaign” în cadrul căruia, Raluca le-a arătat studenţilor interesaţi care sunt etapele ce trebuie parcurse in derularea unei campanii, ce variabile sunt implicate, aceştia având  ocazia să-şi pună imaginaţia la încercare prin rezolvarea unui brief.

S-au alcătuit 3 echipe care au avut ca temă promovarea micului dejun francez nedispunând de un buget. Raluca a îndrumat fiecare echipă în parte oferindu-le sfaturi, astfel încât, la finalul workshop-ului, rezultatele au fost mulţumitoare pentru toată lumea.

Pe lângă workshop, am fost prezenţi la târg cu un stand plin de bunătăţi, de la brioşele delicioase făcute de colega noastră Simona, până la zeci de marshmallows pentru toată lumea. Am avut un număr considerabil de persoane interesate în a începe un internship la noi şi ne-am bucurat de o atmosferă foarte plăcută alături de reprezentanţii celorlalte agenţii.

Mulţumim echipei PRIME România care a organizat şi susţinut evenimentul şi tuturor celor care au participat la acest târg.

Ne revedem la următorul eveniment de mâine! Noaptea Agenţiilor cu The Public Advisors şi Pygmalion pentru că avem de toate!:)

Publicat în The Public Advisors  |  » Lasă un comentariu

Ne vedem la PR & AD Fair

Pe 9 si 10 mai are loc la Casa de Cultura a Studentilor cea de a patra editie a targului de internshipuri si joburi PR & AD Fair organizat de PRime Romania. Este probabil cel mai specializat targ pentru studentii de la comunicare si joburile si internshipurile sunt destul de consistente.

Vom fi şi noi prezenţi cu un workshop în prima seară a târgului, dedicată PR-ului. Le vom arăta studenţilor ce presupune şi cum se demarează o campanie de PR de succes şi vom desluşi împreună tainele comunicării.

Ne bucurăm foarte mult să fim acolo să le împărtăşim celor interesaţi pasiunea noastră pentru comunicare şi PR, să le arătăm cum e să lucrezi într-o agenţie şi ce presupune o carieră de succes în relaţii publice.

Revenim cu detalii după târg! :)

Publicat în Proiecte, The Public Advisors  |  Etichetat  |  » Lasă un comentariu

PR-ul pe drumul vinului

Vinul este o fiinta vie intr-un pahar, o bautura fascinanta ce spune o poveste cu un puternic caracter de unicitate. Pe toate acestea si multe altele le-am aflat in vizita de presa pe care am organizat-o pentru a descoperi drumul vinului!

Mi-am dorit sa le arat jurnalistilor povestea vinului, asa cum incepe ea din momentul “0”, din vie deoarece aici se cultiva si se naste calitatea bauturii lui Bachus.

Prima oprire: Dealu Mare, patria vinului rosu. Ne-am rasfat cu struguri, am vizitat via, iar managerul acesteia ne-a vorbit despre clonele cultivate, despre cata munca si teste sunt necesare pentru a asigura un nivel optim de calitate, despre procesul de culeger. Nu am plecat pana a oferit raspunsuri tuturor curiozitatilor jurnalistilor.

Drumul vinului a continuat cu intalnirea cu un oenolog ce ne-a deslusit tainele vinificarii pe parcursul unei degustari must si vinuri tinere, unde ne-a captivat cu pasiunea sa pentru vinuri.

Pentru a pasi pe urmele vinului nu puteam sa nu ne oprim si in crama, unde acesta se matureaza in baricuri si asteapta sa plece in sticla. Crama apartine unui conac primitor, ce dateaza din 1922. Cu informatii proaspete despre perioada de maturare si dupa o sesiune de Q&A, am patruns intr-o incursiune de arome in cadrul unei degustari de vin matur.

Povestea vinului s-a incheiat intr-o locatie in care se produce de zeci de ani, fara intrerupere de-a lungul timpului, vinul spumant dupa metoda traditionala. In pivnitele cu mucegai negru si ventilatie naturala ni s-a dezvaluit arta producerii unei bauturi nobile.

Am pornit din punctul 0, din vie si am pasit in arta vinificarii, ne-am oprit in crama pentru a surprinde procesul de maturare, dupa care am descoperit vinuri ajunse la maturitate, cu medalii si distinctii la concursuri internationale si am incheiat cu povestea vinurilor spumante.  Am pasit pe drumul vinului si ni s-a dezvaluit o poveste fascinanta. Fascinanta si interesanta a fost pentru toti jurnalistii prezenti, un mix al celor mai importante publicatii glossy, business si de specialitate, care au raspuns foarte bine initiativei, cu totii interesati sa afle mai multe despre un domeniu, subiect al multor articole si stiri.

Publicat în The Public Advisors  |  » Lasă un comentariu

Ziua Lidiei in noul sediu!

Astazi e ziua mare pentru The Public Advisors. E ziua Lidiei! Si ne-am mutat in sediu nou! Cum despre sediu stiti deja mai multe, musai sa va spunem si despre ziua Lidiei!  Dupa ce toata dimineata ne-am desfatat cu prajiturile aduse de ea, a venit vremea sa ii dam si cadoul! Si vi-l aratam si voua: o minunatie de poseta albastra, un lant cu cel mai minunat ceainic si cateva agrafe dragutze asortate!


Publicat în The Public Advisors  |  » Lasă un comentariu