Se facea joi, inainte de Crizantema. M-am trezit devreme, mi-am luat bagajul facut cu o seara inainte si am fugit spre birou. Putin cu intarziere, ce-i drept, tinand cu o mana telefonul care suna disperat la taxi, cu una cheile, bagajul, laptopul si poseta. Ca de obicei, taximetristul nu stia unde e strada. Apoi am ramas blocati in trafic. Dar cumva-cumva, am ajuns.

La birou ma asteptau fetele, si ele “bagate in priza”, cu ultimele indicatii. Mai dau si eu trei telefoane, mai adun ce era de luat, trece timpul, sun din nou la taxi si plec.

Ajung la Targoviste, unde colegele mele, Sorana si Lorena, ma asteptau inca de luni. Am timp cat sa-mi las bagajele si apoi fug cu ele sa luam jurnalistii, sa- ducem la masa, sa-i asteptam pe altii sa ajunga, sa mai semnam niste hartii la Casa Sindicatelor.

Ajung mare parte din jurnalisti si ne adunam cu totii la masa. Unii pentru prima oara in Targoviste si implicit la Crizantema, altii veniti pentru al 20-lea an consecutiv.

Dupa masa, avem timp jumatate de ora sa ne schimbam si sa fim gata. Nu mai era mult pana la deschiderea oficiala. Alergam din nou la Casa Sindicatelor, din nou hartii, apoi ultimele retusuri. Incep sa soseasca si invitatii. Se aduna lumea in foaier si mai apoi in sala. Ultimele probe de sunet… si incepe!

Primii concurenti de la sectia interpretare, apoi creatie. Si drept raplata, la final, un minunat recital Vlad Mirita, Iordache Basalic si Florin Georgescu. MI-NU-NAT!

Destul de tarziu in noapte, cu temperaturi neprietenoase, fugim la masa. Ne rugam sa mai rezistam pe tocuri macar o ora. Ne apucam apoi de comunicate si selectam pozele, ca sa vada si restul lumii ce frumos a fost la Crizantema. De dimineata ne trezim, trimitem comunicatele si ne apucam din nou de alergat. La Casa Sindicatelor, la hotel, restaurant, scena. Ajung si fetele noastre de la birou. Ne grabim apoi la spectacol. Sorana negociaza cu toate televiziunile, mai fuge dupa un interviu. Noi dam indicatii la poze, facem ture sala – foaier si asteptam nerabdatoare recitalul de fado. Unul dintre momentele mele preferate mai precis.

Iarasi tarziu, iarasi in fuga spre hotel. Luam cu totii cina dupa miezul noptii, apoi ne apucam din nou de comunicat si selectat poze. Ne culcam inspre dimineata si ne trezim pe la 8. De la 9 avem conferinta. Dupa conferinta ne impartim: unele la meci, altele la Casa Sindicatelor, la restaurant sau la hotel. E ultima seara de spectacol.

In sala de spectacol, Loredana face ultimele probe de sunet. Asteptam nerabdatori sa intram. Incepe Gala! Se aduna din nou televiziuni, din nou interviuri si flash-uri. Se anunta rand pe rand castigatorii, apoi aplauze, discursuri emotionante. In final, Loredana urca pe scena. Rochie neagra, cu trena, ochelari negri de soare, orchestra pe fundal. In sala tacere. Un moment de semi-panica, in care lumea se obisnuieste parca cu noul. Apoi, ca intr-o explozie nebuna de energie, incepe show-ul. Nu imi mai simt picioarele, am uitat ca am tocuri si ma intreb daca mai am voce. Am cantat cap coada fiecare melodie, fara sa sar un cuvant. Am aplaudat pana m-au usturat palmele.

Apoi concertul s-a terminat si sala a inceput sa se goleasca treptat. Noi ne-am adunat cu totii sa sarbatorim si am sarbatorit… pana spre dimineata.

A doua zi ne-am intors in Bucuresti. Am petrecut o zi minunata in pat, cu muuulta ciocolata si serialele mele preferate. Si totusi, parca mi-a placut mai mult sa nu dorm la Crizantema, decat sa stau confortabil la mine acasa